Cercetătorii japonezi au testat pe animale rinichii obținuți în laborator. La ce rezultate au ajuns

Publicat: 22/09/2015, 13:32

Atunci când au fost transplantați în organismele unor șoareci și porci, rinichii creați în laborator au funcționat în mod corect, producând urină, la fel ca organele naturale pe care le-au înlocuit.

Eliminarea urinei din organism a reprezentat una dintre problemele majore cu care s-au confruntat „prototipurile” precedente, care s-au umflat sub presiunea lichidului acumulat și apoi s-au blocat.

Cercetătorii japonezi au remediat această problemă, „cultivând” în laborator un tip special de rinichi care beneficiază de o rețea suplimentară de canale de eliminare a urinei, se afirmă într-un articol publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Deși primele teste pe oameni vor fi realizate abia peste câțiva ani, studiul savanților niponi a netezit calea către realizarea obiectivului suprem al unor astfel de cercetări științifice – crearea în laborator a unor organe pentru a fi transplantate în corpurile unor pacienți umani.

În Marea Britanie, peste 6.000 de persoane se află pe listele de așteptare în vederea unui transplant de rinichi. Însă, din cauza numărului redus de donatori, mai puțin de 3.000 de operații de transplant sunt realizate în fiecare an.

Peste 350 de persoane mor în fiecare an, aproape o persoană pe zi, așteptând să primească un rinichi.

Rinichii obținuți în laborator cu ajutorul celulelor sușă umane ar putea să rezolve această problemă.

Studiul realizat de cercetătorii de la Facultatea de medicină din cadrul Universității Jikei din Tokyo, coordonați de profesorul Takashi Yokoo, a utilizat tot o metodă bazată pe celule sușă, dar, în loc să creeze în laborator doar un rinichi pentru animalul gazdă, savanții niponi au creat în laborator și tuburile de drenare a urinei, alături de vezici pentru a colecta urina.

Atunci când au conectat aceste organe la vezica urinară a animalului, sistemul excretor al acestuia a funcționat.

Urina a trecut cu bine din rinichiul transplantat în vezica transplantată și apoi în vezica urinară a șoarecelui operat.

Organul transplantat era încă funcțional atunci când animalele operate au fost verificate din nou de medici, după opt săptămâni.

Apoi, savanții niponi au repetat procedura pe mamifere mai mari – un porc – și au obținut același rezultat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...